Universul nu se împarte la doi.

Am fost două văpăi
din care ardea lumină.
Acum, doar pe la colțuri,
mai vezi o urmă fină.

Căutam cu disperare stele
în timp ce pierdeam luna,
de parcă viața întreagă
nu ar fi fost doar una.

Te-am ars, m-ai ars
ne-am ars unul pe altul
și ce-a rămas apoi
știe doar Preaînaltul.

Am încetat să fiu ruină,
să stau să caut neantul.
Am renunțat să-mi fie dor
de tine sau de altul.

Nu m-am simțit mai vie
decât mă simt acum
și am învățat cum este
să-mi văd de al meu drum.

Totul are timpul său
dacă este menit să fie
și toate se vor potrivi
ca versuri într-o poezie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s