Doi străini, același nume,
două vise s-au pierdut
și nici vântul nu mai spune
unde fuge el tăcut!
Doi străini în primăvară
se întreabă încetișor
de ce oare-n astă seară
simt un sentiment de dor?
De ce simți că departe
de lumina de luceferi
e un suflet ca o carte
sub un lac ascuns de nuferi?
Nu-i lumina, nu-i cuvântul,
doar dorul de-a fi cu el
când în sfârșit vezi începutul
delicat ca un ghiocel.
