Ascultând tăcerea

Știam că va pleca. A șoptit-o vântul în decembrie, dar eu n-am vrut sa îl ascult.
M-am încăpățânat să cred în noi. A durut.  Știam că va trece. Nu știam când.
A trecut , dar a rămas frica. M-am închis din frica de a nu suferi din nou. Naiva, știu.
Eram doar eu și cu mine și îmi era suficient. Eram cel mai bun prieten ce-l puteam avea. Eu și cu mine gândeam mereu la fel, surprinzător. Totuși, o voce ne deranja. O voce a îndrăznit să se lase auzită.
Nu știu când, unde, cum, de ce… dar a făcut-o.

Ascultă-mă când tac,
nu pune întrebări
indiferent ce fac
pierdută în alte zări.

Șoptește, nu vorbi,
e liniște deplină,
cuvinte vor zbrobi
magia noastră fină.

Ascultă-mă și azi
când m-am pierdut din nou
printre păduri și brazi,
dar știi, așa sunt eu.

Îmbrățișează încet,
sufletul te iubește,
furtuna a trecut
acum se dăruiește.

Ascultă doar tăcut
inima ce bate.
Nu știi ce mult am vrut
să îi pot da dreptate.

Ea tremură cu fior
în ale tale brațe.
Tu mângâi-o ușor
cu a ta respirație.

Spune-mi ceea ce simți,
sarută-mă , dă-mi viață,
azi plâng lacrimi fierbinți
ce cad ș-apoi îngheață.

Vreau să privim un drum
ce leagă azi destine
și din priviri să-ți spun,
că-l voi păși cu tine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s