Archive | May 2014

Miros de lavandă

camp-lavanda

Gara de Nord este mereu aglomerată.
Sute de oameni, sau poate mii, vin și pleacă zilnic.
La una dintre ușile ce dă spre sala principală de așteptare stătea și ea.
În picioare, sprijinită de perete.
Părea să aibă douăzeci , douăzeci și unu de ani.
În fața ei era un coș plin cu lavandă.
Lumea se uita, dar pleca mai departe.
Îi întreba dacă vor un buchet, dar unii o refuzau pe un ton deranjat, alții se făceau că plouă. Afară chiar ploua.

Grăbit, venea un student să se adăpostească de ploaie. Era cu un prieten, care urma să plece. Așteptau să sosească trenul. Stăteau în picioare, destul de aproape de fată.
Vântul, căci ușile erau deschise, aducea un miros de lavandă. Studentul vedea o siluetă rezemată de perete.
Simțindu-i privirea, fata imediat lua un buchet de lavandă din coș. Era cel mai frumos.

– Vrei lavandă?
– Cât costă?
– Hai, pleacă de aici! intervenea prietenul
– Nu, stai …
– Ai înnebunit? îl întreba tot el, zâmbind dezaprobator
– Vrei lavandă? repeta fata

Deabea acum îi vedea ochii verzi întrebători și observa părul castaniu lăsat pe umerii goi.
Nu voia să pară ridicol față de prietenul său.

– Cât ceri pe ea?
– Cât ești dispus să dai.
– Cât sunt dispus? ce termeni folosim… spune cât e … 1 leu , 2 ?
– E lavandă!
– Da, și? Cui crezi că aș putea s-o dau? „ Uite! Ți-am adus un buchet de… lavandă! ” Pe bune, pe ce lume trăiești? Dacă aveai măcar crini, trandafiri, ceva normal. Cu lavanda ta poți să faci ceva!

Prietenul său deja râdea, lumea din jur era atentă la această discuție. Priveau aprobator spre student.
Fata, rușinată, stingheră, jignită, furioasă, strângea buchetul mai tare în mâini. Îl privea direct în ochi, voia să zică ceva, dar se abținea. Obrajii i se înroșiseră deja și ochii se umezeau. Se întorcea, lua coșul și pleca fugind și plângând din gară. Purta doar un maieu și afară ploua.
„Se va întoarce ea. Doar trebuie să vândă!” își zicea în gând studentul.

Sosea și trenul. Cei doi urcaseră bagajele în tren și prietenul pleca. Întors în sala de așteptare pentru a ieși spre tramvai, observa că fata nu s-a întors. Nu era nici la ieșirea din gară. Se simțea aiurea.

A doua zi venise la gară, chiar dacă nu pleca nicăieri și nu aștepta pe nimeni. Spera să o vadă, dar ea nu era acolo. După jumătate de oră renunțase.
A treia zi era aceeași poveste.
Unul dintre controlori îi spunea că pleacă trenul.
– Mulțumesc, dar aștept pe cineva.
– Pe fata cu lavandă?
– Da … răspundea el nedumerit, de unde știa..
– Te-am văzut și zilele trecute
– Credeți că va veni?
– De unde să știu eu? Ea vine și pleacă cum vrea.
Aștepta, ea nu era, el pleca.

A patra zi venise din nou, deși nu mai spera s-o vadă. Era ultima încercare. Ceva îl împingea să facă acest drum și să aștepte din nou. Nu era nevoie să aștepte. Ea era acolo, la locul ei.
Mergea spre ea și vedea că în coș era și un trandafir. Ea era aplecată, aranja florile, vedea doar pantalonii și pantofii.
– Un buchet de lavandă, te rog.
Avea portofelul pregătit. Ea îi recunoștea vocea și își ridica privirea.
– Nu e de vânzare! îi răspundea pe un ton rece
– Unde ai fost?
– Răcită.
– Îmi pare rău pentru ce am spus…
– Am trandafir.
– Rămâne lavanda!
– Îți ofer lavandă – nu, vrei crini trandafiri. Îți aduc trandafir – nu, vrei lavandă. Hotărăște-te, nu le poți avea pe amândouă!
– Ba da, pot! Îți cumpăr tot coșul.
– Nu, ți-am mai spus … nu e de vânzare. Nu pentru tine!

Un tânăr se îndrepta cu două biciclete spre ei.
– Mergem?
– Da! îi zâmbea ea și-l săruta scurt.
Zâmbea. Punea lavanda în coșul bicicletei și plecau din gară.

Studentul mergea după ei, dar de când s-au pus pe biciclete l-au lăsat mult în urmă.
În urma lor rămăsese doar mirosul de lavandă.
Se uita la trandafir, nu-și amintea cum a ajuns să-l țină în mână. Nu și-l mai dorea.
Îl lăsa să pice pe podeaua rece de gresie și pleca.

Advertisements