Archive | October 12, 2012

incompletă din nou …

Incompletă din nou… aşa mă simt acum, aşa m-am simţit de prea mult timp. Sunt zile în care vreau doar să fug, chiar şi de cei dragi, vreau să fiu doar eu şi cu mine, încercând să-mi dau seama ce îmi lipseşte şi de ce. Problema este că nu pot, nu am unde.

A mai trecut o săptămână, una ca oricare alta. Aceaşi alarmă de la ora 8, acelaşi drum, aceleaşi activităti, aceaşi aşteptare a orei 18, acelaşi tramvai de la 18:20 , acelaşi drum ocolind cealaltă jumatate a oraşului, acelaşi “acasă”, aceiaşi nervi, aceleaşi ţipete, acelaşi tată beat…
Recunosc că B. îmi face fiecare zi mai frumoasă, mă face să zâmbesc şi mă ţine de mână tot drumul, dar chiar şi aşa îmi lipseşte ceva foarte mult.

O voce vrea să spună “stop!”, dar cine stă să o asculte?!

Aş vrea să iau trenul, să pornesc spre un loc liniştit, să fiu singură, dar nu ştiu unde. Aşa că mă închid în mine.  Cu fiecare bătaie a inimii construiesc o fortăreaţă cu tot cu şanţ de lacrimi, iar pe pod stau eu, hotărând cui îi deschid uşa şi cui nu. De ar fi aşa simplu…

Îmi lipsesc prietenii , chiar dacă ne scriem zilnic … da! ei sunt cei care m-ar face completă, dar de ce trebuie să fie toţi aşa de departe, sute de kilometri?. Ştiu foarte bine că sufleteşte îmi sunt mereu alături, doar că îmi lipseşte căldura îmbrăţisărilor, emoţia revederii, zâmbetele, plimbările, poveştile noaptea… îmi lipseşte tot ce înseamnă pentru mine.

M-aş duce după ei, dar ce mă fac atunci cu fortăreaţa, cine mai rămâne să o apere?

Advertisements