Archive | October 2012

Is there still time?

The sun fades gently into the sea
as leafs keep falling into me.

I feel your heart next to mine,
a frozen memory of the divine.
You make a promise but never know,
is there still time to catch the flow?

Is there still time to feel
what winds can’t conceal,
what words can’t reveal
in this world of steel?

Is there time for regret,
promises never kept,
angry words you can’t forget
in the light of this sunset?

Is there time to apologize
for all the lost goodbyes,
all those rainy skies
while the spirit dies?

Is there still time?

The sun fades gently, without a sound
as leafs keep falling on the ground.

Advertisements

Să curgă liniştea …

Să curgă liniştea pe geam,
în picături de rouă;
să curgă liniştea voiam,
când afară plouă.

Să curgă liniştea fin
în apa de cristal;
să curgă liniştea puţin,
ca valul de pe mal.

Să intre liniştea acum
cu aer greu, tomnatic;
să intre liniştea din scrum,
să ardă nebunatic.

Să moară liniştea în zi,
în vocea ta tăcută;
să moară liniştea când vii,
în aer prefacută.

incompletă din nou …

Incompletă din nou… aşa mă simt acum, aşa m-am simţit de prea mult timp. Sunt zile în care vreau doar să fug, chiar şi de cei dragi, vreau să fiu doar eu şi cu mine, încercând să-mi dau seama ce îmi lipseşte şi de ce. Problema este că nu pot, nu am unde.

A mai trecut o săptămână, una ca oricare alta. Aceaşi alarmă de la ora 8, acelaşi drum, aceleaşi activităti, aceaşi aşteptare a orei 18, acelaşi tramvai de la 18:20 , acelaşi drum ocolind cealaltă jumatate a oraşului, acelaşi “acasă”, aceiaşi nervi, aceleaşi ţipete, acelaşi tată beat…
Recunosc că B. îmi face fiecare zi mai frumoasă, mă face să zâmbesc şi mă ţine de mână tot drumul, dar chiar şi aşa îmi lipseşte ceva foarte mult.

O voce vrea să spună “stop!”, dar cine stă să o asculte?!

Aş vrea să iau trenul, să pornesc spre un loc liniştit, să fiu singură, dar nu ştiu unde. Aşa că mă închid în mine.  Cu fiecare bătaie a inimii construiesc o fortăreaţă cu tot cu şanţ de lacrimi, iar pe pod stau eu, hotărând cui îi deschid uşa şi cui nu. De ar fi aşa simplu…

Îmi lipsesc prietenii , chiar dacă ne scriem zilnic … da! ei sunt cei care m-ar face completă, dar de ce trebuie să fie toţi aşa de departe, sute de kilometri?. Ştiu foarte bine că sufleteşte îmi sunt mereu alături, doar că îmi lipseşte căldura îmbrăţisărilor, emoţia revederii, zâmbetele, plimbările, poveştile noaptea… îmi lipseşte tot ce înseamnă pentru mine.

M-aş duce după ei, dar ce mă fac atunci cu fortăreaţa, cine mai rămâne să o apere?

Freedom

Time is running fast, nothing stays the same,
nothing is meant to last, not even your name.

You have seen the light and what it can do,
so just keep on running until you reach the blue.

White horse in the storm, can you feel the rain?
Wild horse never stop, nothing is in vane.

All I ever dreamed, now I know it’s you,
so just run tonight, make a dream come true.