Archive | December 18, 2011

Copiii și bucuria de a dărui

Se aproprie Crăciunul, o perioadă în care ar trebui să găsim timpul pentru a reflecta sincer, a privi în noi și a ne întreba ”ce am făcut pentru sufletul meu? Ce am făcut pentru cei din jurul meu?”

Am crezut în Moș Crăciun până la vârsta de 7 , 8 ani, când am descoperit cu durere în inimă că Moșul este de fapt … mama. Dar până atunci Crăciunul avea o magie aparte. În oraș se simțea atmosfera de Sărbătoare. Fiecare îl aștepta cu nerăbdare pe Moșul cel bun. În timpul săptămânii stăteam la bunica pentru că era mai aproape de școală și la sfârșit de săptămână mergeam la părinți. Uneori nimeream tramvaiul Moșului. Vatmanul era îmbrăcat în Moș, iar tramvaiul era  frumos împodobit în interior, cu luminițe, beteală și se auzeau colinde . Mergeam 9 stații așa că aveam timp să numărăm fiecare geam unde vedeam luminile unui brad împodobit.  Ajunse acasă, împodobeam împreună cu sora mea brăduțul nostru și pregăteam cizmulițele. Apoi ne culcam cuminți și priveam jocul de lumini ce se reflectau de pe brad pe tavan în timp ce afară ningea liniștit.

Anii au trecut și se schimbaseră deja multe. Nici vremea nu era mereu de partea noastră… Crăciun fără zăpadă este ca o poezie de-a lui Bacovia… trist.  Am început să pierd bucuria Crăciunului. Împodobeam singură bradul, printre lacrimi, certuri și colinde. Colindele erau singurele care mă ajutau să ”scap”. Nu exista Crăciun fără ”Poveste din Viflaim”, ”Ridica-voi ochii” sau ”Leise rieselt der Schnee” și multe alte colinde drage sufletului meu. Nu bradul conta, nici Moșul, care sunt doar niște simboluri, conta Naștearea lui Isus și mi-aș fi dorit să o pot sărbători fără certuri și tristețe. Faptul că tata ”a divorțat” de noi și s-a ”recăsătorit” cu tutunul și alcoolul zi de zi … a devenit o normalitate ce nu o pot schimba. Normalul anormal. Nu pot fugi. El depinde de mine. Ma epuizeaza psihic, dar n-am ce face. Trebuie sa gasesc puterea de a suporta. Poate de aceea mi se spune ca nu vorbesc mult sau e ciudat ca ma bucur de liniste? Nu pot schimba nici Crăciunul anilor trecuți, dar nu pot să nu mă gândesc că în ciuda lacrimilor mă aștepta mereu ceva bun bun, niște dulciuri sau o jucărioară de pluș ce devenea în câteva secunde cel mai bun prieten.

Este timpul să părăsim cercul de comoditate și să facem ceva ce nu am mai făcut până acum, ceva ce ne îmbogățește sufletul. Mulți copii nu au parte de bucuriile ce le avem noi.

sâmbătă, 17. dec. 2011. După ce aflasem de inițiativa unor oameni cu suflet mare de a fi Moș Crăciun pentru copiii din centrele de plasament din câteva comune în apropierea Timișoarei, Moșul și Crăciunița își așteaptă ajutoarele cu care pornesc la drum.

Ajunși la destinație suntem invitați într-o încăpere, iar din cealaltă cameră se aud glasurile copiilor cântând „ Moș Crăciun cu plete dalbe…” Întâlnirea cu Moșul, împărțirea cadourilor, specacolul ce ni l-au pregătit cei mici..au fost momente foarte emoționante, atât pentru ei cât și pentru Moș și Crăciuniță. Copiii au primit ce și-au dorit, iar unii nu ne-ar fi lăsat să mai plecăm de lângă ei. Este foarte emoționant să vezi o fetiță stând în poalele Moșului, uitându-se cu ochii ei mari la el, spunând cu drag în glas ”Moooșuuu”, în timp ce-l îmbrățișează din toată inimioara ei. Apoi a venit și la mine 🙂

Și copiii  din celelalte centre ne-au așteptat cu poezioare, colinde și desene făcute de ei, cu prăjiturele și, mai ales, căldură.

De multe ori sunt copiii cei care ne învață să privim cu sufletul, să vedem într-o păpușă o adevărată prințesă cu o poveste fascinantă și ne dau cea mai puternică îmbrățișare , cel mai sincer zâmbet, în ochii lor vedeam cea mai curată sclipire atunci când ii facem fericiți.  Acestea sunt cele mai frumoase forme de „mulțumesc” atunci când le dăruiești o bucurie. Aceste lucruri … ce nu sunt lucruri.. îți îmbogățesc sufletul și îți aduc zâmbetul pe buze.

A fost o zi ploioasă, a fost frig, vânt, am înghețat 😀 ..dar ne-am oferit reciproc o rază caldă de soare

M-au făcut să vreau să cred și eu, din nou, în Moș Crăciun și în ceea ce reprezintă.

I’m a symbol. I’m a symbol of the human ability to be able to suppress the selfish and hateful tendencies that rule the major part of our lives. If… you can’t believe, if you can’t accept anything on faith, then you’re doomed for a life dominated by doubt. ” [ citat din filmul Miracle on 34th Street ]

Advertisements