Umbre paralele

Idei, cuvinte, regrete,

două umbre pe asfalt
rămân în urma noastră
ca două lacrimi de cobalt.

Suntem pe drumuri neumblate
în căutarea unei noi iubiri
care să ne elibereze-ndată
de vise moarte și dezamăgiri.

Iar de căile noastre
se vor intersecta-ntre ele,
fără teamă vom păși,
dar pe urme paralele.

Advertisements

The dust of his memory

Every day I feel like dying

every time you close that door,
but you don’t care
as you despise me
though I’m laying on the floor.

I’ve seen you’ve changed,
are not the one I used to know.
I wanted to come,
to take you to my world,
but you dared to say “NO”.

When he left you here alone
I wanted to embrace you once more,
but you chased me away,
drowning myself in your tears
while you were crying on the floor.

So time passed by
and the tears faded away
just like flowers in the wind,
but I’m still here, I never left,
hoping you will come and stay.

I understood after a while,
you found the courage to say “NO” to me
but, please, don’t dare to forget
that I will always be with you
as I am the dust of his memory.

Te amo

Si fuera una mariposa
volando libre en el viento,
tímida como la sombra
del más puro sentimiento…

O tal vez una lágrima secada
del tiempo que huye sin paciencia,
como una herida olvidada
pero que ahora duele en tu ausencia…

O si fuera una estrella que brilla por ti
en el cielo sereno de la noche
¿Te fiarías sin miedo de mí,
aunque cuando salga el sol me derroche?

No soy mariposa, ni lágrimas, ni estrellas,
no me considero ninguna de ellas.
Yo soy un corazón nacido del amor
que se atreve a vivir sin ningún temor.

En tus manos soy un libro abierto
y tú das vida a cada sentimiento,
a cada emoción que hay dentro de mí,
palabras escritas pensando en ti.

Y después de que me habrás leído
y buscarás de todo el sentido
lo único que podrás encontrar
son palabras que empiezan a girar.

Dos palabras que rompen el silencio,
el triste silencio de cualquier soledad,
palabras que no te dejan sentir sola,
palabras que reflejan la verdad.

Rosa d’inverno

Che silenziosa sei tu

Nel parco autunnoso
Pieno di ricordi che
Non vivono più.

Che fragile sei qui
Tra questi mani che
Ti danno la vita
Che non senti più.

Che delicata sei tu
Nel vento che va via
Con questo battito che
Finisce la tua magia.

Ti prego, rosa mia
Ricodati sempre di me
Perche forse così
Vivrò anch’io …

Înger cu chip de om

Pășind cu picioarele goale
prin covorul de frunze și pământ,
ca un înger al luminii
ce se reflectă din soare
veneai spre mine cântând.

Te-ai apropiat și mi-ai zâmbit,
alungând norii departe,
mi-ai redat puterea de a visa,
de a zbura spre infinit,
lăsând lumea deoparte.

Am învățat, oricât aș suferi,
să râd când imi vine să plâng
căci știu că te am lângă mine,
în mine tu mereu vei fi,
chiar dacă alții sufletul îl frâng.

Ai bătut la poarta inimii mele,
iar eu ți-am deschis-o cu drag,
te-am îmbrățișat, poftit înăuntru
să-ți arăt toate visele mele
și bucuria ce cu sine-o atrag.

Muzica ta mă poartă departe
unde visele devin stele
ce nu se risipesc în noapte,
ci mă veghează pe căile deșarte
ce le străbat în drum spre ele.

Hinter der Maske

Das Geflüster wird leiser,

Das Licht geht langsam aus
Und das Stück beginnt.

In der Stille der Dunkelheit
Schließe ich die Augen zu,
Reguliere meinen Atem,
Bereite mich vor, wie du.

Ich fühle deine Augen
Wie sie mich fixieren
In der letzten Szene
Des Spieles ohne Ende.

Ich stehe nun vor dir,
Suche dich ohne zu sehen
Und frage mich langsam
Wie du mich siehst.

Siehst du das Lächeln
Hinter der Maske ?
Hörst du den Herzschlag
Hinter der Maske?

Nun folgt der lange Applaus
und lege die Maske beiseite.
Ich bin wieder ich
Und zeige meine andere Seite.

Ich bin die Unbekannte
Die du nie gesehen hast,
Eine Szene des Stückes,
Das du vergessen hast.

Wenn du mich wirklich kennen willst
So komm’ wieder ins Theater
Und suche mich
Hinter der Maske.