Plutesc

Stau pe banca din spate,
visez verzi şi uscate
frunze din covor,
uşoare ca un nor.

Scriu cuvinte uitate,
simt de ploi udate,
lacrimi de cobalt
pică lin în gaura din asfalt.

Mă ridic, merg spre ele,
mă aplec în faţa lor,
le iau în mână, se topesc
în clipe veşnice de dor

Se risipesc în aer
şi formează un curcubeu
ce mă-nconjoara, mă răpeşte –
reuşesc să uit cine sunt eu.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s