Între metal şi vise

O copilă stă şi plânge
printre pensule şi culori
de când aţi rupt desenul
cu acel soare ascuns în nori.

Alt copil stă ghemuit,
îmbrăţişând un zmeu găurit
ce conştient l-aţi doborât
când zbura spre infinit.

Când veţi înţelege oare
că nu poţi avea totul,
plătind cu plastic şi metal?
Când veţi înţelege oare
că nepăsarea voastră doare?

Nu ne indicaţi străzi cunoscute!
Nu ne sufocaţi cu speranţe pierdute!
Nu ne inchideţi în ziua de ieri!
Nu ne obligaţi să repetăm ale voastre greşeli!
Nu ne inundaţi cu reguli inutile!
Nu ne distrugeţi visele fragile!

Ne-am săturat de şabloane
ale unei societăţi ipocrite,
pline de măşti ce par fericite.
Ne-am săturat de gesturi şi vorbe goale,
vrem să vedem dincolo de hotare.

Aţi furat ce aţi putut,
Aţi furat şi ne-a durut,
dar suntem mulţi,
suntem puternici
şi un zid azi ridicăm
ca de hoţi şi de nemernici
viitorul să îl apărăm.

Vom râde, vom plânge,
vom iubi şi vom visa;
poate într-o zi vă vom ierta,
dar acum daţi-vă deoparte,
lăsaţi-ne să facem ce vrem noi
căci suntem liberi –
niciodată sclavi ca voi .

Advertisements