Archive | November 2011

Escucha el silencio

escucha el silencio
y dime lo que sientes
escucha el silencio
por favor no mientes

escucha el silencio
para conocerte a ti mismo
escucha el silencio
¡ salvate del abismo !

Advertisements

Plutesc

Stau pe banca din spate,
visez verzi şi uscate
frunze din covor,
uşoare ca un nor.

Scriu cuvinte uitate,
simt de ploi udate,
lacrimi de cobalt
pică lin în gaura din asfalt.

Mă ridic, merg spre ele,
mă aplec în faţa lor,
le iau în mână, se topesc
în clipe veşnice de dor

Se risipesc în aer
şi formează un curcubeu
ce mă-nconjoara, mă răpeşte –
reuşesc să uit cine sunt eu.

Nepăsare

Încotro te indrepţi tu, înger rătăcit?
Încotro să zbori fără aripi?
Într-o lume pierdută în infinit,
ce este menită a se risipi?
Fără aripi nu poţi zbura
şi cazi într-un abis întunecat.
Cine crezi că-şi va întinde mâna?
Cui vei mulţumi că te-a ridicat?
Chiar crezi că vor putea auzi
strigătul tău purtat de vânt?
Cine crezi tu că va veni,
purtat de ecoul acelui cuvânt?
Lumea aceasta rece a uitat
să-şi deschidă inima spre tine,
însă tu nu i-ai abandonat –
eşti mereu cu ei, la rău şi la bine.

Forse non sai

Si dice che una rosa
È il riflesso
di quella grande cosa
che nascondi
dentro di te.
Forse non sai
Che c’è una rosa speciale
Che nel vento non va via,
ma resta qua con me
Insegnandomi sua magia.
Forse non sai
Che ogni suo petalo
È il tuo sorriso
splendente nella notte
Come il sole all’improvviso.
Forse non sai
Che questa rosa mia
Non puo apassire mai
Perche vive qui dentro,
Della gioia che mi dai.
Forse non sai
L’ effeto che ai su me
Forse non sai
quante volte resto qui
Pensando a te
Forse non sai
Che il mio pensiero
È come un uccello azzuro
Che ti sta cercando
In questo momento

Între metal şi vise

O copilă stă şi plânge
printre pensule şi culori
de când aţi rupt desenul
cu acel soare ascuns în nori.

Alt copil stă ghemuit,
îmbrăţişând un zmeu găurit
ce conştient l-aţi doborât
când zbura spre infinit.

Când veţi înţelege oare
că nu poţi avea totul,
plătind cu plastic şi metal?
Când veţi înţelege oare
că nepăsarea voastră doare?

Nu ne indicaţi străzi cunoscute!
Nu ne sufocaţi cu speranţe pierdute!
Nu ne inchideţi în ziua de ieri!
Nu ne obligaţi să repetăm ale voastre greşeli!
Nu ne inundaţi cu reguli inutile!
Nu ne distrugeţi visele fragile!

Ne-am săturat de şabloane
ale unei societăţi ipocrite,
pline de măşti ce par fericite.
Ne-am săturat de gesturi şi vorbe goale,
vrem să vedem dincolo de hotare.

Aţi furat ce aţi putut,
Aţi furat şi ne-a durut,
dar suntem mulţi,
suntem puternici
şi un zid azi ridicăm
ca de hoţi şi de nemernici
viitorul să îl apărăm.

Vom râde, vom plânge,
vom iubi şi vom visa;
poate într-o zi vă vom ierta,
dar acum daţi-vă deoparte,
lăsaţi-ne să facem ce vrem noi
căci suntem liberi –
niciodată sclavi ca voi .