Escucha el silencio

escucha el silencio
y dime lo que sientes
escucha el silencio
por favor no mientes

escucha el silencio
para conocerte a ti mismo
escucha el silencio
¡ salvate del abismo !

Plutesc

Stau pe banca din spate,
visez verzi şi uscate
frunze din covor,
uşoare ca un nor.

Scriu cuvinte uitate,
simt de ploi udate,
lacrimi de cobalt
pică lin în gaura din asfalt.

Mă ridic, merg spre ele,
mă aplec în faţa lor,
le iau în mână, se topesc
în clipe veşnice de dor

Se risipesc în aer
şi formează un curcubeu
ce mă-nconjoara, mă răpeşte –
reuşesc să uit cine sunt eu.

Nepăsare

Încotro te indrepţi tu, înger rătăcit?

Încotro să zbori fără aripi?

Într-o lume pierdută în infinit,

ce este menită a se risipi?

Fără aripi nu poţi zbura

şi cazi într-un abis întunecat.

Cine crezi că-şi va întinde mâna?

Cui vei mulţumi că te-a ridicat?

Chiar crezi că vor putea auzi

strigătul tău purtat de vânt?

Cine crezi tu că va veni,

purtat de ecoul acelui cuvânt?

Lumea aceasta rece a uitat

să-şi deschidă inima spre tine,

însă tu nu i-ai abandonat –

eşti mereu cu ei, la rău şi la bine.

Forse non sai

Si dice che una rosa

È il riflesso

di quella grande cosa

che nascondi

dentro di te.

Forse non sai

Che c’è una rosa speciale

Che nel vento non va via,

ma resta qua con me

Insegnandomi sua magia.

Forse non sai

Che ogni suo petalo

È il tuo sorriso

splendente nella notte

Come il sole all’improvviso.

Forse non sai

Che questa rosa mia

Non puo apassire mai

Perche vive qui dentro,

Della gioia che mi dai.

Forse non sai

L’ effeto che ai su me

Forse non sai

quante volte resto qui

Pensando a te

Forse non sai

Che il mio pensiero

È come un uccello azzuro

Che ti sta cercando

In questo momento

Între metal şi vise

O copilă stă şi plânge
printre pensule şi culori
de când aţi rupt desenul
cu acel soare ascuns în nori.

Alt copil stă ghemuit,
îmbrăţişând un zmeu găurit
ce conştient l-aţi doborât
când zbura spre infinit.

Când veţi înţelege oare
că nu poţi avea totul,
plătind cu plastic şi metal?
Când veţi înţelege oare
că nepăsarea voastră doare?

Nu ne indicaţi străzi cunoscute!
Nu ne sufocaţi cu speranţe pierdute!
Nu ne inchideţi în ziua de ieri!
Nu ne obligaţi să repetăm ale voastre greşeli!
Nu ne inundaţi cu reguli inutile!
Nu ne distrugeţi visele fragile!

Ne-am săturat de şabloane
ale unei societăţi ipocrite,
pline de măşti ce par fericite.
Ne-am săturat de gesturi şi vorbe goale,
vrem să vedem dincolo de hotare.

Aţi furat ce aţi putut,
Aţi furat şi ne-a durut,
dar suntem mulţi,
suntem puternici
şi un zid azi ridicăm
ca de hoţi şi de nemernici
viitorul să îl apărăm.

Vom râde, vom plânge,
vom iubi şi vom visa;
poate într-o zi vă vom ierta,
dar acum daţi-vă deoparte,
lăsaţi-ne să facem ce vrem noi
căci suntem liberi –
niciodată sclavi ca voi .

La luce

A volte guardo il cielo

e ti cerco in ogni stella,
a te chi sei diventato
la mia anima gemella.

Sento nel mio cuore
il brivido che mi dai,
che travversa l’anima,
che non rovinerò mai.

Insieme a te ho imparato
e conosciuto cos’è l’amore,
e che ne’anche il silenzio
può lontanarlo dal mio cuore.

Nei tuoi occhi blu
vedo l’universo intero,
l’amore che sento per te,
quest’ sentimento sincero.

Per te io ruberò
ogni luce dal mondo
per perderci poi
in un mare senza fondo.

Il sole che ci da vita
noi due accenderiamo
con l’amore sincero
e la luce che abbiamo.

Mă voi întoarce

Lumini și amintiri

se reflectă în zâmbete ascunse,
bătăile inimii
sunt de vise pătrunse.

Simt cum cresc,
din nou am aripi
ca să zbor nestingherit,
dar promit, mă voi întoarce
pe drumul pe care am pornit.

Mii de fețe șterse-n noapte
se grăbesc spre infinit,
dar eu nu vreau,
mă-ntorc la tine
chiar de azi m-am rătăcit.

Prin ploaie, din scrum
vreau din nou vise să culeg,
trei direcții – același drum,
dar nu știu ce să aleg.

Vreau să leg trecutul de prezent
precum luna de soare,
iar viitorul să rămână
mister fără dezlegare.

Văd drumul cu scări
ce în urmă l-am lăsat,
în fața mea – doar provocări
din care ieri am învățat.

Caut curajul de a zbura
cât mai sus spre cer,
să-mi ascult doar inima,
să văd zâmbetul de ieri.

Mii de fețe șterse-n noapte
se grăbesc spre infinit,
dar eu nu vreau,
mă-ntorc la tine,
în brațele care mi-au lipsit.